Cașcaval boieresc Mitruț

Flăcău strașnic, Mitruț își scoate vitele la păscut cât e vara de lungă.

Gramaj disponibil

🥛Lapte natural din Valea Gurghiului
🏭Fabricat în Ibănești, Mureș

Flăcău strașnic, Mitruț își scoate vitele la păscut cât e vara de lungă.

Îl găsești „în toată ziua”, cum se spune pe la noi, sus pe pășuni, tolănit sub vreun nuc, cu o carte-n mână.

E băiat de popă, și-a făcut școala de ingineri la oraș dar tot la vitele lu’ tată-su’ s-a întors; zice că dacă vorbești cu ele, dacă le explici una-alta, vacile dau lapte nobil.

El știe ce-i trece prin cap.

Din laptele ăsta nobil, însă, noi facem cașcavalul Mitruț.

Îi dăm vreme suficientă să ajungă la gustul perfect, să se matureze și uite-așa, cu puțină răbdare și cu foarte multă grijă, când îl guști cașcavalul ăsta te face să te întrebi „unde Dumnezeu ai fost până acum?”.

Când îl guști,  Mitruț  te poartă, pur și simplu, într-o altă dimensiune a gustului.

Te lăsăm să-l descoperi și să te îndrăgostești de el.